Alimentație echilibrată

Alimentaţia include atât ce mâncăm, cât şi cum şi când mâncăm. Să nu uităm că suntem ceea ce mâncăm!

Sfaturi pe care le puteţi pune în aplicare, legate de mesele zilnice:

  • evitaţi alimentele care irită stomacul: dacă un anumit aliment „supără” stomacul, acesta trebuie evitat;
  • evitaţi mesele voluminoase şi cina cu mai puţin de 3 ore înainte de culcare;
  • evitaţi mâncarea condimentată sau grasă şi citricele, precum şi alcoolul şi tutunul (printre cei mai recunoscuţi iritanţi gastrici);
  • consumaţi alimente care vă fac bine, în defavoarea celor dăunătoare; din acest „schimb”, stomacul şi sănătatea au numai de câştigat;
  • reţineţi faptul că nu doar ce mâncăm, ci şi felul în care mâncăm ne poate ajuta, respectiv: mesele e bine să fie tihnite, lente, mici în volum şi înghiţituri;
  • reţineţi regula termică: orice arde gura, va arde şi stomacul- alimentele şi lichidele trebuie consumate calduţe, nu fierbinţi;
  • evitaţi poziţia orizontală (mai ales când mâncaţi), efortul susţinut, ridicarea de greutăţi mari şi aplecările cu stomacul plin;
  • evitaţi hainele strânse pe corp în orice moment al zilei (mai ales în timpul meselor), deoarece acestea cresc presiunea interabdominală, slăbind închiderea sfincterului esofagian;
  • menţineţi greutatea corporală în limite normale; greutatea excesivă face să crească presiunea în abdomen şi pe stomac, cauzând refluxul acidului gastric în esofag.

Arsurile gastrice apar, de regulă, după mese şi sunt în general consecinţa bolii de reflux gastroesofagian, ducând în mod inevitabil la diminuarea calității vieții.

Statisticile legate de factorii care favorizează arsurile gastrice ne arată că alimentaţia (58%), împreună cu consumul de alcool şi fumatul (4,5%), se ridică la 62,5% din totalul factorilor de risc.